Valerică Găman, fotbalistul Astrei Giurgiu, a ajuns la 10 selecţii în această săptămână pentru naţionala României, până acum înscriind şi un gol pentru tricolori din postura de fundaş central.
Marius Valeriu Găman s-a născut pe 25 februarie 1989 în oraşul Băileşti, judeţul Dolj. Între 2006 şi 2010 a evoluat la Universitatea Craiova pentru care a înscris 3 goluri în 93 de partide disputate. În 2011 a jucat şase partide la Dinamo, în acelaşi an semnând cu Astra, pentru care a înscris de asemenea 3 goluri în 28 de partide. Are 16 selecţii şi la naţionala sub 21 de ani.
De remarcat, în urbea doljeană Băileşti s-au mai născut imenşii actori Amza Pellea şi Marcel Iureş, dar şi extrema dreaptă a naţionalei române de handbal, Ada Nechita.