- Numeroși credincioși au participat astăzi, 16 august 2018, la biserica Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni și Sf. Sofia” din municipiul Giurgiu care şi-a sărbătorit ocrotitorii. Manifestările religioase închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni au debutat în ajunul sărbătoririi sfinţilor, cu săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia în noua biserică parohială.
Evenimentele religioase au continuat şi astăzi cu săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de către Întâistătătorul eparhiei noastre, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împreună cu un ales sobor de preoţi şi de diaconi..
În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a vorbit despre credinţa puternică şi despre dragostea faţă de Biserică şi faţă de poporul drept credincios pe care le-au avut Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Părintele Consilier Ştefan Lucian Ionuţ, parohul bisericii, a mulţumit tuturor oficialităților locale, dar și credincioșilor, pentru prezenţa la aceste evenimente importante din viaţa parohiei. Pentru acest moment al hramului au fost pregătite pachete cu alimente care au fost oferite numeroşilor credincioşi prezenţi.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor au fost așezate spre închinare, într-un loc special amenajat, Icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu, care adăpostește părticele din Sfintele Sale Moaşte, Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă de la Schitul Letca Nouă, racla care adăpostește părticele din Sfintele Moaște ale Sf. Ioan Rusul, aduse de la mănăstirea ce îl are ocrotitor, precum și racla cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie, adusă de la Parohia Sf. Gheorghe -Nou, Protopopiatul Giurgiu. De asemenea, de la noua Catedrala Episcopală din Giurgiu au fost aduse particele din moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina și ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
- ***
Înfiinţată în anul 2008, cu binecuvântarea şi prin implicarea Întâistătătorului eparhiei giurgiului, Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” a devenit un punct de reper spiritual foarte important. În prezent aici sunt în plină desfăşurare ample lucrări la noua biserica a parohiei, precum și la împodobirea acesteia cu pictura.
foto si text Emil Palangean