La zi

CET-ul a început încălzirea

Din data de 1 noiembrie a început în municipiul Giurgiu furnizarea energiei termice, primele care primesc căldură fiind unităţile de învăţământ, Spitalul şi Policlinica. De asemenea, vor beneficia de acest serviciu asociaţiile de proprietari care nu au datorii restante către CET. În luna octombrie, Primăria municipiului a făcut eforturi susţinute pentru a sprijini funcţionarea CET-ului, inclusiv pentru a ajuta asociaţiile să recupereze restanţele. În acest sens, municipalitatea s-a asigurat că nu există datorii pentru energia termică furnizată şcolilor, astfel încât acestea să aibă căldură. De asemenea, în urma demersurilor administraţiei municipale, încasările de la asociaţii în luna octombrie au avut un nivel dublu faţă de luna septembrie.

Administratorii asociaţiilor de proprietari şi membrii acestora trebuie să ştie că plata datoriilor este o condiţie esenţială pentru a primi agent termic. Conducerea asociaţiilor are obligaţia să se implice pentru debranşarea rău platnicilor, pentru ca ceilalţi locatari să poată primi căldură. Debranşarea se poate face prin declaraţie notarială a restanţierilor, acceptată de furnizorul de energie termică, sau prin instanţa de judecată.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!