Peste 1.000 de liberali au fost prezenți, sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești, la Consiliul Național al PNL, eveniment în cadrul căruia a fost aprobată forma finală a programului de guvernare al liberalilor. De asemenea au mai fost dezbătute şi aprobate tema şi data moţiunii de cenzură, programul de acţiuni pentru alegerile locale din 2016 şi modificările aduse la statut.
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat că ”Votul din noiembrie a fost un vot de încredere și de validare parțială pentru noua formațiune. A fost un îndemn la schimbare în clasa politică românească. Știu că nu vom mai face din nou greșeala de a ne raporta dual la PNL. Începutul de an a însemnat un nou mare partid. Cine nu se va adapta și cine nu va putea să înțeleagă această nouă realitate va fi respins”.
“Am pornit un mare proiect și nu mai există cale de întors. Să înțeleagă toți, indiferent de orgoliile fiecăruia. Nu mai există „fost PNL” și „fost PDL”. Niciunul nu e mai prejos decât celălalt, niciunul nu deține monopolul integrității. Cine crede că poate juca personal în detrimentul celorlalți va sfârși așa cum spunea și Alina în irelevanță și ratare politică. Nimeni nu poate juca alba-neagră cu simbolurile şi principiile proiectului nostru. Cine crede că interesul lui e mai presus decât interesul nostru comun va sfârşi în irelevanţă şi ratare politică. Aceasta este lecţia pe care ne-o predau cei 140 de ani de PNL. Lecţia istorică a Brătienilor ne spune că perioadele de guvernare lungi şi de succes au fost invariabil precedate de fuziuni”, a avertizat, la rându-i, copreşedintele Vasile Blaga.
Întâlnirea de la Piteștia afot importantă pentru liberali întrucât sau vor stability direcția și strategia partidului pentru perioada următoare.
Conform programului, prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a prezentat forma finală a programului de guvernare propus de liberali, arătând că acestă oferă soluții la „problemele de astăzi, dar și pentru problemele de mâine”.
Programul de guvernare al PNL este structurat pe patru capitole, respectiv: „Naţiunea”, „Statul”, „Economia”, „Societatea incluzivă”.
Liberalii îşi propun ca atunci când se vor afla la guvernare să acţioneze pentru „a lansa reclădirea naţională” pe trei planuri, respectiv: „O societate bazată pe educaţie, cunoaştere şi cultură, pe merit şi valoare, pe dialog şi toleranţă, negociere civică şi politică, pe competiţie, dar şi pe incluziune socială, pe libertate şi proprietate, drepturi şi libertăţi fundamentale, lege, justiţie şi dreptate socială; O economie bazată pe tehnologie, investiţii şi locuri de muncă, pe capital autohton, antreprenoriat şi competiţie onestă, pe proprietate şi lege, pe concentrarea eforturilor pentru maximizarea nişelor de dezvoltare în care excelăm prin tradiţii, talent şi resurse; O administraţie bazată pe competenţă, integritate şi profesionalism, un stat puternic prin inteligenţă şi mijloace, bazat pe respectarea cetăţenilor şi a regulii de drept, pe instituţii şi valori democratice, capabil să apere naţiunea şi statutul României de ţară liberă, suverană, independentă, unitară şi indivizibilă”.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a mai anunţat data si tema motiunii de cenzură ce va fi depusă de PNL: 5 iunie, ”Votul prin corespondenţă”. „Am senzaţia că e singurul lucru care ne mai lipseşte, avem premier, avem program de guvernare, ne mai trebuie o moţiune de cenzură, pe scurt: 5 iunie, tema este una pe care nu o putem refuza romanilor din diaspora, Votul prin corespondenţă”, a adăugat Alina Gorghiu.
La Consiliul Naţional desfăşurat la Piteşti, Organizaţia judeţeană a PNL Giurgiu a fost reprezentată de o delegaţie ce a avut în componenţa ei copreşedinţi de la municipiu şi judeţ, aleşi locali, parlamentari.
M.M.