Respectarea prevederilor legale în domeniul pescuitului și acvaculturii s-a aflat în atenția jandarmilor la sfârșitul săptămânii. În urma unei acțiuni pe această linie, sâmbătă 21 aprilie a.c., jandarmii au surprins o persoană cu unelte de pescuit interzise de lege în apropierea barajului Mihăilești.
Bărbatul a fost depistat în zonă, având asupra sa o lansetă prevăzută cu mulinetă și fir textil, ancore cu plumb la capăt și un cârlig înțepător pentru tras peștele la mal, lansetă pe care o folosea pentru a pescui prin greblare şi harponare.
Peștele pe care care acesta îl prinsese a fost repus în mediul natural, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție” și “pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”.