Ziua Naţională a României va fi marcată „un pic altfel”, la Giurgiu, anul acesta. Sunt păstrate toate aspectele unui ceremonial specific de 1 Decembrie, însă, autorităţile, pe modelul oraşelor mari, au introdus în program şi o masă populară, dar şi spectacole.
Printr-un comunicat de presă transmis miercuri, 27 noiembrie, cei de la Primăria Giurgiu anunţă că Ziua Naţională „va fi sărbătorită cu mare fast”.
„… municipalitatea le-a pregătit giurgiuvenilor o serie de surprize menite să-i binedispună. Una dintre acestea este organizarea unei mese populare, în jurul orei 12,00, în spatele clădirii Consiliului Judeţean. Atmosfera de sărbătoare şi voie bună va fi întreţinută de spectacolul de muzică populară susţinut pe scena amenajată în Piaţa Tricolorului de Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Doina Dunării”, împreună cu alţi interpreţi de muzică populară”, se arată în comunicat.
Vor fi aprinse şi luminile din bradul de Crăciun, iar mai apoi orchestra de suflători Valahia şi formaţia de majorete Step Up vor susţine un microconcert de cântece şi, respectiv, dansuri.
Iată întregul program al desfăşurării activităţilor dedicate Zilei Naţionale a României:
950 – 1000 – Monumentul Eroilor din Parcul Elevilor
1000 – 1005 – Primirea oficialităţilor judeţene şi locale cu marşul de întâmpinare intonat de Fanfara Centrului Cultural “Ion Vinea” – Parcul Elevilor
1005 – 1010 – Intonarea “Imnului Naţional” – Fanfara Centrului Cultural “Ion Vinea”
1010 – 1025 – Depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Elevilor
1025 – 1030 – Deplasare la Monumentul Eroilor din incinta Bisericii Eroilor din B-dul Bucureşti
1030 – 1035 – Primirea oficialităţilor cu marşul de întâmpinare – Intonarea “Imnului Naţional”
1035 – 1040 – Ceremonial religios – sobor de preoţi – Biserica “Eroilor” din B-dul Bucureşti
1040 – 1100 – Depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor
1100 – 1110 – Deplasare în Piaţa Tricolorului pentru parada militară
1110 – 1200 – Parada militară în Piaţa Tricolorului
1200 – Masa populară în Piaţa Tricolorului
1230 – 1500 – Spectacol folcloric dedicat sărbătoririi Zilei Naţionale a României – Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Doina Dunării” şi invitaţi
1715 – Aprinderea iluminatului ornamental – Deschiderea oficiala a activităţilor cultural artistice dedicate sărbătorilor de iarnă – Microconcert: Orchestra de Suflători Valahia şi formaţia de majoretele STEP UP – Parcul Mihai Viteazul
1800 – Deplasarea cu torţe a detaşamentelor participante la defilare, însoţite de majorete şi fanfara Centrului Cultural „Ion Vinea”
sursa foto: tvpartener.ro
