- Procurorii de la crimă organizată au trimis la DNA informaţii despre şpaga dată pentru eliberarea lui SILE
DNA l-a chemat pe Sile Cămătaru pentru a fi audiat într-un dosar declinat de DIICOT din ancheta în care principalele clanuri interlope din Bucureşti au fost decapitate. Culmea, un denunţ al lui Sile Cămătaru i-ar putea aduce înjumătăţirea pedepsei în dosarul în care este anchetat pentru crimă organizată. Metoda este folosită cel mai des de traficanţii de droguri care dau informaţii viabile şi care duc la probarea altor infractori.
Conform unor informații obținute de Sursa Zilei, interceptările ar arăta traseul pe care l-ar fi avut cei 100.000 de euro pe care Sile i-ar fi plătit pentru eliberarea condiţionată. Un locotenent al interlopului ar fi plătit pentru eliberare un celebru avocat şi politician din Giurgiu – Emil Vucă. Fost poliţist, plecat din Ministerul de Interne în urma unui scandal cu acuzaţii de contrabandă, Emil Vucă a fost şi procuror şef adjunct la Parchetul Giurgiu.
Suspiciunile se îndreaptă în acest caz şi înspre preşedinta Judecătoriei Giurgiu, Adriana Filip, cea care a aprobat eliberarea condiţionată a lui Vasile Balint în timp ce acesta era deja reîncarcerat la Jilava. Sile Cămătaru s-a aflat la Giurgiu doar pentru scurt timp, respectiv 10 zile, pentru un închipuit proces de paternitate deschis de o femeie care apoi nu s-a mai prezentat în instanță. Nici procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu nu au mai atacat cu recurs sentinţa de eliberare condiţionată, motiv pentru care Sile Cămătaru a ieşit din închisoare chiar cu tot cu avizul negativ al comisiei de eliberari condiţionate din Penitenciar.
Vucă Emil a fost consilier local în mandatul 2008-2012
Vucă este şi primul avocat căruia Victor Ponta i-a cerut public să nu mai apere criminali, întrucât afectează imaginea partidului. Emil Vucă l-a reprezentant în instanță pe George Ionuț Tănăsoaia, poreclit și Gypsy Gipsanul, principalul suspect în cazul uciderii bachetbalistului Hardy Chauncey.
Emil Vucă s-a autosuspendat din partid în urma scandalului privind apărarea lui Gypsy Gipsanul. Acum este city manager al orașului Giurgiu.
Sursa: http://www.sursazilei.ro/exclusiv/fostul-prim-vicepresedinte-al-psd-giurgiu-l-ar-fi-ajutat-pe-sile-camataru-sa-mituiasca-judecatori-28022013.html