Mulţi politicieni locali şi-au frecat mâinile de bucurie şi unii, deja, şi-au făcut în cap o serie de scenarii după ce, la o emisiune difuzată de un post naţional, Vasile Blaga, copreşedintele PNL a făcut o greşeală, scuzabilă am spune noi, care arată că şi domnia sa e om şi poate să greşească uneori, în ce priveşte candidaturile pentru municipiul şi judeţul Giurgiu.
Cert este că bucuria unora a fost de scurtă durată fiindcă miercuri Vasile Blaga a recunoscut şi asumat declaraţia eronată făcută la tv, care nu corespunde realităţii. Şi a mai subliniat faptul că, într-adevăr, Giurgiu are deja validate candidaturile în BPN, atât pentru Primăria municipiului, cât şi pentru preşedinţia Consiliului judeţean, în persoana domnilor Florian Nicolae, respectiv, Dumitru Beianu.
Ba, mai mult, cei doi copreşedinţi ai PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan şi Dumitru Beianu, s-au întâlnit miercuri dimineaţa cu copreşedintele PNL Vasile Blaga, au purtat discuţii şi nicio secundă nu s-a pus problema vreunei intervenţii sau schimbări în Organizaţia judeţeană.
Că sunt unii din afara PNL, dar şi din interior, care doresc cu ardoare să existe probleme în PNL Giurgiu e adevărat. Lista e lungă… Păi, în primul rând, începem cu preşedintele CJ Giurgiu, Vasile Mustăţea, ce se vrea a fi liberal, chiar dacă Organizaţia judeţeană l-a exlus, pentru faptele sale… cică e vicepreşedinte la nivel naţional! Dar la Giurgiu face politica lui ALDE, PSD!! Vezi party-ul ALDE de Dragobete! Mai sunt şi proaspeţii demisionari, care plâng … nu de focul partidului, ci al funcţiilor pe care nu le mai apucă. Şi cei din ALDE sunt cam încurcaţi de PNL… Şi, în sfârşit, PSD care ne-a obişnuit să bage fitile… ştiu ei unde şi la cine! Şi toate astea fiindcă se tem că şi astăzi, ca şi săptămâna trecută, s-au schimbat prefecţi şi procesul va continua, cu toată opoziţia PSD, care se vede lipsit de pârghiile importante folosite la maximum la fiecare alegeri. Că, aşa ştiu ei să câştige alegerile! Nu de-aia a venit şi Codrin Ştefănescu la Giurgiu?!?
Aşadar, adevăratele probleme nu sunt la PNL Giurgiu! ne-au spus şi nouă cam aceleaşi „surse apropiate PNL, PSD, ALDE … la nivel central”.
InfoPress