Cererea prin care Agenţia Naţională de Integritate solicită preschimbarea termenului de compatibilitate în cazul lui Klaus Iohannis va fi judecată luni, 27 octombrie, de către instanţa supremă. În acest context, consultantul politic Cozmin Guşă a salutat ”gestul de normalitate al Înaltei Curţi.”
Guşă a ţinut să precizeze joi după-amiaza: ”O zi mai devreme am tot dezbătut că, prin acel termen stabilit la 18 octombrie, justiţia practic era implicată în procesul electoral, ceea ce nu era deloc corect. Salut acum acest gest de normalitate. Pe mine mă bucură. Cererea iniţală a ANI a fost una subiectivă, fiind reclamant în această speţă. Dacă domnul Iohannis se consideră nevinovat şi în baza deciziei de la Alba, va fi declarat nevinovat, nu are decât să aplaude şi dânsul această decizie care ar limpezi apele. Pe de altă parte, dacă domnul Iohannis va fi judecat înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale şi va fi declarat incompatibil, principalul beneficiar va fi Elena Udrea, omul de pe locul 3 în sondaje. Şi atunci vorbim de o finală Ponta-Udrea. Dacă domnul Iohannis are însă dreptate şi va fi confirmat de justiţie, atunci în jurul domniei sale se va crea o adevărată emulaţie după această curăţare a incertitudinii candidaturii. Atunci acest trend uşor ascendent care s-a înregistrat în ultima vreme în cazul primarului Sibiului va putea fi transformat într-o tendinţă mult accelerată în sus, ceea ce va cauza mari probleme lui Victor Ponta.”