Un bărbat este cercetat de politistii giurgiuveni pentru înșelăciune, fiind bănuit că în cursul lunii iulie 2017 a înșelat un crescător de animale din județul Giurgiu, de la care a achiziționat un număr mare de ovine, pe care ulterior a omis să le mai plătească.
La data de 28.08.2017, o femeie, de 45 ani din comuna Stoenești, județul Giurgiu, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în urmă cu aproximativ o lună a vândut mai multe animale (oi, miei, etc.) unor persoane necunoscute, urmând ca aceștia să-i remită suma de 28.250 lei, reprezentând contravaloarea acestora, prin transfer bancar, însă plata nu s-a mai realizat.
În urma activităților efectuate de polițiștii giurgiuveni, luni, 11 iunie a.c., a fost documentată activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani, din orașul Hârșova, județul Constanța, persoană care ar fi indus în eroare victima prin încheierea de contracte de vânzare – cumpărare și nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv, achitarea contravalorii acestora în termen de 5 zile.
Polițiștii au mai stabilit că bărbatul identifica potențialele victime, pe site-uri online, din rândul crescătorilor și vânzătorilor de animale, recomandându-se ca fiind reprezentantul unei societăți ce achiziționează animale, animale pe care le obținea, ulterior, contra unei promisiuni de a achita contravaloarea lor în cel mai scurt timp.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
știre următoare