Economic

Introducerea accizei pe motorină ar putea fi amânată

victorpontaMijlVictor Ponta a declarat luni, 9 decembrie, că introducerea accizei pe motorină ar putea fi amânată. Premierul a precizat că a trimis o delegaţie la Bruxelles cu scopul de a primi un acord final din partea Comisiei Europene pentru ca acciza de 7 eurocenţi să fie aplicată doar la benzină. Creşterea cu 7 eurocenţi nu afectează economia în ansamblu, iar la motorină, amânarea cu trei luni a introducerii accizei ar întârzia implicitul efect imediat asupra bunurilor de consum.

Primul ministru a menţionat că se caută soluţii astfel încât să se ajungă la un regim fiscal special pentru motorină. Acesta a anunţat că i-a anunţat şi pe preşedintele Băsescu, şi pe guvernatorul BNR Isărescu despre această soluţie şi a explicat că pentru cele trei luni de amânare nu ar fi necesară redeschiderea Legea Bugetului, ci doar o recalculare a unor parametri de deficit aferenţi acestei perioade.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!