Polițiștii giurgiuveni au înapoiat un portofel care conținea acte și 500 de lei unei persoane din comuna Măgureni, județul Bacău care îl pierduse în zona unei societăți comerciale din județul Giurgiu.
Miercuri, 9 mai a.c., o patrulă de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu pe timpul executării serviciului pe raza localității Adunații Copăceni a găsit în zona unei societăți comerciale un portofel care conținea 500 de lei și documentele de identitate ale unei persoane de 30 de ani din comuna Măgureni, județul Bacău.
În urma verificărilor efectuate polițiștii giurgiuveni au aflat că o persoană cu semnalmentele din actele pierdute, desfășoară activități de apicultură în zonă și se aprovizionează periodic cu alimente de la magazinele din localitate.
Pe lângă activitățile desfășurate pentru identificare în colaborare cu polițiștii din localitatea de domiciliu a persoanei care a pierdut portofelul, polițiștii giurgiuveni au lăsat și un număr de telefon la magazinele pe care acesta le frecventa, pentru a fi contactați, dacă apare.
După două zile persoana în cauză a apelat numărul de contact lăsat și la înmânarea portofelului pierdut, a constatat că nu îi lipsea nimic și a mulțumit polițiștilor giurgiuveni pentru cinstea și corectitudinea dovedite.
BĂRBAT CERCETAT PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI LA REGIMUL CIRCULAȚIEI
Un bărbat, de 57 de ani, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând autoturismul, pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere.
Miercuri, 9 mai a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au depistat pe Drumul Național 6, în comuna Ghimpați, un bărbat de 57 de ani, din comuna Scrioastea, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice și fără să posede permis de conducere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,52 mg./l. alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.
PERSOANE SUPRAVEGHEATE JUDICIAR
Poliția giurgiuveană verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă.
Astfel, miercuri 9 mai a.c., polițiștii giurgiuveni au verificat prezența la sediul organului judiciar, conform graficelor de supraveghere, a unui număr de 28 persoane, față de care instanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe raza municipiului Giurgiu.
De asemenea au verificat în mod inopinat la domiciliu un număr de patru persoane aflate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu pe raza mun. Giurgiu.
Polițiștii reamintesc, că măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligații în sarcina persoanelor față de care au fost dispuse iar în situația nerespectării se sesizează instanța competentă.
MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI
Miercuri, 9 mai, a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au depistat și reținut un bărbat de 50 de ani, din comuna Băneasa, județul Giurgiu.
Judecătoria Giurgiu, a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la trei luni închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea de infracțiunii de încăierare.
Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, pentru executarea pedepsei.
RAZIE DE AMPLOARE ÎN JUDEȚUL GIURGIU
În urma unei razii desfășurate în data de 9 mai a.c., la nivelul județului Giurgiu, polițiștii au aplicat peste 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 45.740 de lei, au reținut un permis de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare
Activitățile la care au participat polițiștii din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminaliști, luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi, au vizat creșterea vizibilității elementului polițienesc, prevenirea și combaterea faptelor la regimul rutier, silvic și transportul, respectiv comercializarea de produse de panificație, legume și fructe.
Au fost controlate 23 de societăți comerciale (ce au ca obiect de activitate bar, club, discotecă, etc.), verificate 140 de autovehicule și legitimate 168 de persoane, ocazie cu care polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.740 de lei, fiind confiscate mai multe produse de panificație și legume
Polițiștii rutieri au realizat filtre rutiere și au desfășurat activități de control al traficului rutier în scopul reducerii riscului rutier și limitării cauzelor generatoare de evenimente rutiere, ocazie cu care au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 22.620 lei, participanților la trafic care au încălcat normele rutiere. Totodată, aceștia au reținut un permis de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare ale vehiculelor.
DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTOTURISM NEÎNMATRICULAT PE DRUMURILE PUBLICE
Un bărbat, din comuna Merișani, județul Argeș, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând pe Drumul Național 61, în localitatea Bucșani, județul Giurgiu, un autoturism neînmatriculat.
Miercuri, 9 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au depistat un bărbat de 49 ani, din comuna Merișani, în timp ce conducea pe Drumul Național 61, un autoturism pe care erau montate plăcuțe cu număr de Bulgaria.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul era radiat din circulație de autoritățile bulgare din anul 2017.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.