Actualitate La zi

L-au bătut şi i-au furat telefoanele, banii şi hainele

downloadDoi tineri, unul din Argeş, iar celălalt din Bucureşti, au fost arestaţi, fiind acuzaţi că ar fi tâlhărit un alt tânăr din Ogrezeni, judeţul Giurgiu. Cei de la Poliţie anunţă, printr-un comunicat, că totul s-a întâmplat pe 17 noiembrie.
Victima, un băiat în vârstă de 22 de ani, a fost dus la spitalul din Bolintin Vale, prezentând urme de violenţă.
Oamenii legii au aflat că giurgiuveanul ar fi fost bătut de cei doi agresori care i-au şi furat două telefoane mobile, banii şi hainele cu care era îmbrăcat.
Poliţiştii giurgiuveni au aflat şi că toţi cei trei implicaţi fuseseră împreună la discotecă.
„Victima şi cei doi suspecţi au fost împreună la o discotecă şi un bar, iar la înapoierea către localitatea Bolintin Vale, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii în contradictoriu, cei doi suspecţi l-au lovit pe V. M. şi l-au deposedat de două telefoane mobile, bani şi hainele cu care era îmbrăcat”, se arată în comunicatul IJP, dat publicităţii miercuri, 20 noiembrie.
Cei doi suspecţi au ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale. Iniţial, au fost reţinuţi 24 de ore, iar marţi, 19 noiembrie, procurorii au dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile, pentru tâlhărie.
 
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!