Liderii adevărați se dovedesc prin muncă și dedicare! Nicolae Ciucă, în calitate de prim-ministru, a investit toate resursele în slujba României, demonstrând că este pregătit să preia funcția de președinte.
Am fost întrebată într-o conferință de presă la #Giurgiu care sunt principalele realizări ale lui Nicolae Ciucă în funcția de premier.
Sub conducerea sa, în 2022, primul an de război în regiune, investițiile nete în economie au depășit 150 de miliarde de lei, de două ori mai mult față de 82 de miliarde în 2018, când România era condusă doar de PSD, într-o perioadă de prosperitate globală.
Totodată, în 2022 când Nicolae Ciucă era Prim-ministru, România a înregistrat un flux net de investiții străine directe de 10,04 miliarde de euro. După ce Marcel Ciolacu a devenit premier, ritmul investițiilor străine a scăzut drastic, cu 3,5 miliarde de euro în 2023, față de 2022.
În 2022, am avut cea mai mare absorbție de fonduri europene de la aderare, atingând 11,3 miliarde de euro, adică 20% din totalul absorbit în 15 ani. În contrast, Marcel Ciolacu și cu ministru său Câciu se confruntă cu provocări majore, având zero euro atrași prin PNRR. Marcel Ciolacu e premierul 0 fonduri PNRR.
Pentru a atrage investiții, România trebuie să aibă prestigiu economic. Nicolae Ciucă a redat acest prestigiu cât a fost prim-ministru prin fapte concrete și am dat doar câteva exemple clare care au pus România pe buzele tuturor investitorilor:
Semnarea contractului pentru construirea Reactoarelor 3 și 4 Cernavodă, un vis românesc de decenii. Obținerea finanțării pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala nucleară de la Cernavodă s-a realizat când Nicolae Ciucă era premier. A mers în SUA și Canada să găsească finanțare. Doar cu această finanțare a fost posibilă semnarea contractului. Proiectul, așteptat de zeci de ani, va genera 19.000 de locuri de muncă și va reduce costurile energiei.
Preluarea de către Romgaz, companie românească, a participației Exxon în perimetrul Neptun Deep este un exemplu clar al angajamentului său de a valorifica resursele din Marea Neagră pentru beneficiul tuturor românilor, gaz mai ieftin pentru toți românii. Iar când Romgaz a avut nevoie de finanțare pentru acest proiect de pe piețele financiare internaționale de 500 milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni, interesul investitorilor și subscrierea acestora a fost de 6 miliarde de euro, de 12 ori mai mare. Așa arată deciziile strategice bune pentru România și patriotismul adevărat, prin fapte concrete, nu doar clamat!
Guvernul Nicolae Ciucă a pregătit listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București, fără să vândă vreo acțiune a statului. A fost cea mai mare ofertă de listare din Europa din acel an și a patra din lume. A stabilit, din nou, un record românesc.
Listarea a transparentizat activitatea companiei, iar sursele noi de finanțare vor sprijini modernizarea infrastructurii, dezvoltarea de noi proiecte, creșterea eficienței, cu efecte în reducerea costurilor de producție.
#Investitii#Romania#NicolaeCiucapresedinte#Leadership#PNL
CMF: 31240003