Toată lumea ştie că infrastructura este baza unei dezvoltări durabile, aşa că de ani buni, electoratul român jinduieşte după politicieni care să se înghesuie la accesarea de fonduri UE şi mai puţin la tăierea de panglici.
Trăim într-o ţară cu drumurile la pământ. Asta în timp ce oamenii îşi doresc parcă de o eternitate o Românie europeană până în măduva şoselelor.
Aminteam de ”o eternitate”. Ei bine, Ceauşescu îşi propunea în 1967 realizarea a 3000 km de autostradă. După 22 de ani, în prag de revoluţie, Ceauşescu realizase, totuşi, 10% din ce-şi propusese în ’67. La 22 de ani… după revoluţie, de-abia s-au realizat cei trei sute de km ai lui Ceauşescu.
În aceeaşi ordine de idei, pentru o ţară cu aspiraţii occidentale, autostrăzile şi drumurile reprezintă un indicator cât se poate de potrivit pentru stadiul real de dezvoltare. Să aruncăm o privire în curţile vecinilor. Polonia are 1200 km de autostradă, Ungaria, ţară cu o suprafaţă de două ori mai mică decât a noastră, are 1100 km de autostradă. Până şi bulgarii ne depăşesc la acest capitol, având 500 de km de autostradă.
Cum-necum, suntem datori să credem în oamenii pe care îi trimitem în Parlament, suntem datori să credem în formaţiunea politică ce pare a fi cea mai apropiată de propriile speranţe, de propriile năzuinţe.
Astfel, USL îşi propune, în programul de guvernare, finalizarea Autostrăzii Bucureşti-Arad, pentru a lega România de Europa, finalizarea Autostrăzii Transilvania, finalizarea Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti – Braşov, demararea proiectului Autostrăzii de Sud (Bucureşti – Alexandria –Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara), demararea proiectului Autostrăzii Vest-Est Târgu Mureş – Iaşi, finalizarea Centurii Bucureşti şi realizarea Cordonului IX paneuropean Bucureşti-Focşani.
