După ce Adrian Popescu a anunţat că demisionează din PSD, fiind decis să îl urmeze pe Mircea Geoană, la conducerea Organizaţiei social-democrate giurgiuvene a fost numit, ca preşedinte interimar, Niculae Bădălău, cel care a mai condus această organizaţie până după alegerile din 2008. Noul lider al PSD Giurgiu şi-a preluat funcţia, însă, în condiţii nu tocmai agreabile. Sediul Organizaţiei s-a aflat timp de trei zile sub supravegherea poliţiştilor, începând din 22 noiembrie, după ce în aceeaşi zi a fost depusă o plângere cu privire la dispariţia bunurilor din clădire, iar intrările în clădire au fost sigilate de Poliţie. Poliţiştii au supravegheat clădirea, având grijă ca sigiliul să nu fie rupt, în aşteptarea unor membri ai PSD alături de care să poată intra în imobil pentru începerea cercetărilor.
Bunurile care fac obiectul plângerii nu au fost, propriu zis, furate, ci au fost luate de către fostul, de acum, preşedinte Adrian Popescu. Surse din conducerea organizaţiei social democrate susţin că bunurile au fost încărcate încă de sâmbătă seară (19 noiembrie) în mai multe autovehicule de transport şi au fost depuse la firma unui consilier local PSD.
În unele cercuri se vorbeşte că Adrian Popescu a lansat varianta unei defecţiuni la instalaţiile sanitare şi a inundării sediului, pentru a explica de ce a luat bunurile respective. Lipsa firmei de pe peretele exterior arată însă că este vorba de cu totul altceva, şi anume că Adrian Popescu a premeditat „golirea” sediului PSD Giurgiu.
Pătrunderea în sediu a fost posibilă vineri, 25 noiembrie, când poliţiştii care cercetează cazul şi trei reprezentanţi ai Organizaţiei social democrate- Niculae Bădălău, Aurelia Dobre şi Marian Stănescu, au înlăturat sigiliile şi au intrat în clădire. După ce echipa de la Poliţie şi-a terminat verificările au putut intra în sediu şi alţi membri ai conducerii PSD-iste, iar ceea ce au constatat i-a scandalizat.
În sediu nu mai există absolut nimic, nici mobilier, nici calculatoare, au dispărut până şi perdelele de la ferestre şi tablourile de pe pereţi, şi chiar inscripţia cu denumirea partidului, realizată din litere de polistiren pe holul principal. Nu a rămas nici măcar vreun document.
Trecând peste dispariţia bunurilor şi obiectelor din sediul PSD Giurgiu, consemnăm declaraţia lui Niculae Bădălău cu privire la funcţionarea USL la Giurgiu, care a fost afectată o perioadă chiar din motive provocate de Adrian Popescu. Noul preşedinte interimar al social democraţilor giurgiuveni a spus că este hotărât să aibă o colaborare foarte bună cu PNL, transmiţând liberalilor că pot avea încredere de acum în PSD Giurgiu şi în conducerea acestei organizaţii.