Plecând de la faptul că, la punctul 6 de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului județean de luni, 29 februarie a.c., Vasile Mustățea a propus spre dezbatere un proiect de hotărâre privind desființarea Centrului de Afaceri Transfrontalier Danubius, aflat în subordinea CJG, în scopul eficientizării activității administrației județene, subiectul a stârnii vii comentarii și controverse, atât în rândul angajaților unității, dar și în rândul opiniei publicie și a consilierilor județeni, mulți dintre aceștia susținând că, de fapt, Vasile Mustățea nu ar dori atât eficientizarea activității, cât mai ales îndepărtarea unor persoane ce s-au deovedit a fi incomode pentru domnia sa.
Potrivit unor estimări, la prima vedere cheltuielile pentru funcționarea CAT Danubius, care înseamnă doar salariile celor cinci angajați s-ar ridica la cel mult 25 mii euro pe an, o sumă infimă în raport cu riscul rambursării fondurilor europenne accesate pe proiecte implementare, care însumează 1 milion de euro.
Apoi, dacă se ține seamă de faptul că , permanent, sunt aprobate sprijine financiare, care pe total reprezintă sume astronomice, unor persoane care nu au dovedit întotdeauna că se află în nevoi speciale, cazul – Friend to Friends 2008, care a primit în mai 2015 suma de 16.000 lei, iar pe lista de astăzi este propus cu 24.000 lei, este doar una din mostrele de eficientizare a activității CJG, propuse de Vasile Mustățea.
Așadar, propunând spre desființare o structură din subordinea CJG, care funcționează cu 5 angajați, Vasile Mustățea vrea să convingă giurgiuvenii de faptul că, pe ultima sută de metri a mandatului său, se gândește la binele lor și la cheltuirea judicioasă a banilor lor, dar nu le spune, însă, că , dacă acest lucru se va întâmpla, Consiliul județean va fi obligat să returneze peste 1 milion de euro, bani europeni cu care a fost implementat proiectul ECO-BIZ.
În vederea bunei informări a consilierilor județeni, Clara Victoria Mărculescu, șef serviciu în cadrul CAT Danubius a formulat o notă informativă pe care a pus-o la dispoziția tuturor acela cu drept de vor, notă ce prezintă, punctual, riscurile la care aceștia se supun, în solidar cu președintele Vasile Mustățea, în cazul votării proiectul de hotărâre.
știre anterioară