În aceste zile, au loc întâlniri cu candidaţii pentru funcţia de primar, dar şi cu cetăţenii din localităţile judeţului, tocmai pentru a afla care sunt nevoile acestora. Duminică, 13 martie, cei doi copreşedinţi ai PNL Giurgiu şi o parte din staff-ul lor de campanie s-au deplasat în câteva localităţi ale judeţului.
Prima oprire a stafului PNL Giurgiu a fost la Putineiu. Aici, candidatul PNL pentru primarie este Ştefan Gâdea, fost primar al localităţii în mandatul 2008-2012 şi care cunoaşte foarte bine problemele comunei.
Au mers apoi la Stăneşti unde, alături de candidatul PNL pentru primăria comunei, Dan Mitrea, un gospodar de toată isprava apreciat de localnici, au putut afla problemele ce-i frământă pe oamenii din Stăneşti şi care nu sunt puţine.
Tot duminică, liberalii au ajuns la Găujani. Aici, candidatul PNL la funcţia de primar al comunei este o femeie, Lucica Moldoveanu, fost primar al localităţii, în mandatul 2008-2012, un om cu certe abilități manageriale: lider autentic, plin de dinamism și inițiativă, comunicator desăvârșit, dotat cu intuiție și empatie. Nu în ultimul rând, cu o voință de fier.
De altfel, Organizaţia judeţeană a PNL Giurgiu are ca ţintă: un trai mai bun pentru giurgiuveni. Tocmai de aceea, candidaţii PNL ca reprezentanţi ai comunității trebuie să aibă un dialog deschis și permanent cu cetățenii , pentru a identifica și implementa proiectele care vor contribui la dezvoltarea comunei, la ridicarea standardelor de viaţă ale locuitorilor săi, în acord cu nevoile acestora și cu cerințele societății.