Mai în glumă, mai în serios, lăsând modestia de-o parte, Victor Ponta a declarat ziariştilor că el ar fi cel mai bun procuror general. Declaraţia a survenit în contextul în care premierul a fost chestionat de către jurnalişti, luni, 25 martie, pe tema numirii celor doi procurori şefi. Pentru Parchetul General şi DNA.
După cum se ştie, preşedintele Traian Băsescu le-a trimis o scrisoare comună preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, respectiv premierului Ponta, în care a propus termene clare pentru respectarea recomandărilor cuprinse în Raportul MCV. Printre urgenţele semnalate de preşedinte se numără adoptarea noului statut al deputaţilor şi senatorilor, asigurarea protecţiei adecvate pentru sistemul judiciar şi instituţiile anticorupţie împotriva presiunilor nejustificate, revocarea membrilor guvernului care fac obiectul unor acţiuni în instanţă pentru fapte penale şi desemnarea noilor şefi ai Parchetului General şi DNA.