Actualitate La zi Social

Probleme, cetăţene?! „Vin” toaletele ecologice în Giurgiu!

1424376_578937708827035_85188427_nDacă ar fi să rămânem… în trend, în trend-ul presei online, evident, cea a zilelor noastre atât de tulburi, titlul articolului ar fi trebuit să fie, cu cât mai mult bun simţ, bineînţeles: VEZI AICI unde poţi merge la toaletă în municipiul Giurgiu!
Ştirea fiind, însă, prea preţioasă, cei care au trecut prin aşa ceva pot confirma, începem şi mergem până la capăt cu bunăvoinţă, şi anunţăm, astfel, preluând informaţiile de la colegii de la Valahia TV, că 10 toalete ecologice chiar vor face pază bună oraşului, ca să treacă primejdia rea.
Toaletele vor fi amplasate în cele mai aglomerate zone ale municipiului, 6 fiind deja la dispoziţia celor care nu se mai pot ţine până acasă, în parcuri, iar celelalte vor ajunge în cimitire şi pe lângă Steaua Dunării.
Nici vorbă de mirosuri nepotrivite unui oraş european, dau asigurări cei de la Spaţii Verzi, pentru că toaletele vor fi curăţate la fiecare 2 ore(angajaţii cu pricina merită mărire de salariu, numiţi cum doriţi sporul cu pricina) şi vidanjate la fiecare 2 zile.
Asta, aşa, ca presa atentă să nu mai fie considerată de… nimic, scriind despre treburi mari. Şi, mai ales, să consumăm liniştiţi, de 1 decembrie, fasolea şi cârnaţii promişi de autorităţi!
Când ai unde să mergi…, eşti ca acasă! În sfârşit. C. S.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!