Deşi liderul de la Kremlin declarase la mijlocul săptămânii trecute că trupele masate la frontiera cu Ucraina au intrat într-un proces ireversibil de retragere, în realitate, lucrurile nu stau aşa.
Chick Hagel, secretarul american al Apărării, a declarat zilele trecute la ABC că Rusia duce o ”politică pe termen scurt” în Ucraina şi că Vladimir Putin ar trebui întrebat de ce pretinde că trupele sale pleacă, se retrag, când în realitate nu este deloc aşa.
Putin, aşadar, declarase miercuri, 7 mai, că ţara sa şi-a retras militarii de la frontieră, NATO apreciind că ar fi vorba de 40.000 de oameni.
Hagel a adăugat că ”Rusia continuă să se izoleze în numele unui beneficiu pe termen scurt. Poate că au sentimentul că sunt pe cale să câştige, dar lumea nu este o afacere pe termen scurt.”
știre anterioară
știre următoare