Cultură

Revin concertele de promenadă ale Orchestrei Valahia

SANYO DIGITAL CAMERA
După zece ani în care s-au bucurat de succes la public, deja obișnuitele concerte de promenadă din Parcul Alei revin și în această vară.  Astfel, stagiunea concertelor în aer liber din acest an, susţinute de Orchestra de suflători “Valahia” a Centrului Cultural Local “Ion Vinea”, va debuta joi, 17 iulie, în Parcul Alei, de la ora 19.00, dacă şi condiţiile meteorologice vor fi favorabile.
Din repertoriul orchestrei nu va lipsi muzica de promenadă: marşul, polka, valsul, muzica uşoară dar şi celebre arii de muzică clasică, concertul urmând să se desfăşoare în intervalul orar 19.00-20.00, pentru toţi giurgiuvenii ce vor da curs invitaţiei organizatorilor.
Orchestra de suflători “Valahia” este una dintre cele mai apreciate din ţară, având în componenţă toate familiile de instrumente impuse de o astfel de structura şi încă de la înfiinţare, din anul 2004, a susţinut concerte de promenadă în aer liber din dorinţa de a reînvia o veche tradiţie locală.
În măsura în care starea vremii va permite, concertele în aer liber organizate de Centrului Cultural Local “Ion Vinea” se vor desfăşura săptămânal, în fiecare seară de joi, de la ora 19.00, în locaţia mai sus amintită, până la mijlocul lunii septembrie.
Artiştii instrumentişti se pregătesc să participe vara aceasta la două evenimente importante de gen, la Galaţi (8-10 august) şi la Piteşti (29-31 august), acolo unde sunt foarte bine primiţi de fiecare dată.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!