Politic

Şapte amendamente pe Educaţie din partea PNL

turcan

Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan este de părere că România nu se poate dezvolta sub guvernarea PSD, actuala propunere de buget pentru Ministerul Educaţiei demonstrând asta.

”Nu avem nevoie de un buget de supravieţuire, ci de unul capabil să producă creştere socială şi economică. Avem nevoie de proiecte multianuale de dezvoltare. Dacă actualul guvern nu va răspunde solicitărilor noastre, vom da un vot negativ propunerii de buget pentru 2015. Bugetul Educaţiei pe anul viitor amăgeşte şi întreţine un sistem la limita supravieţuirii. Practic, Guvernul Ponta propune românilor un buget al stagnării. Prin bugetul 2015 avem dovada clară că educaţia şi cercetarea au fost doar promisiuni de campanie. Având în vedere că o parte din sumele alocate pentru educaţie sunt prevăzute pentru acordarea drepturilor de natură salarială câştigate în instanţă, putem vorbi chiar de o scădere reală a bugetului pe 2015. În cifre, contabiliceşte, realitatea poate fi cosmetizată, dar în fapt, vorbim de o scădere netă a oricărei perspective de calitate şi performanţă. Noi, PNL-ul, în acest moment, pe educaţie am pregătit şapte amendamente la propunerea de buget.”, a precizat Raluca Turcan.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!