Dacă majoritatea colegilor din teritoriu nu îl mai vor în funcţia de şef al PNL Giurgiu, Lucian Iliescu se încăpăţânează să rămână pe poziţie. Şi chiar dacă vorbeşte despre trădare ca şi cum nu ştie cum se procedează, Iliescu recunoaşte că nu va renunţa la funcţia sa, indiferent că şi de la Centru sunt persoane influente care nu-l mai agreează.
Scandalul din PNL Giurgiu continuă, aşadar. Deşi majoritatea colegilor săi din teritoriu nu-l mai vor la conducerea filialei, Lucian Iliescu nu concepe să renunţe la funcţia de preşedinte. Într-o recentă conferinţă de presă, Iliescu a încercat să facă lumină în ceea ce priveşte poziţia celor de la centru în acest caz. El susţine că problemele de la Giurgiu n-au mai intrat pe ordinea de zi a Biroului Permanent Naţional al PNL, pentru că el s-ar fi dus la Bucureşti cu statutul în braţe, explicându-le mai-marilor partidului că nu poate fi înlăturat din funcţia de preşedinte, decât dacă îşi dă demisia. Pe de altă parte, legat de colegii săi care şi-ar fi dat demisia din Biroul Politic Judeţean, Lucian Iliescu a precizat că la el nu a ajuns nici un astfel de document, şi recunoaşte că există tensiuni între el şi unii dintre cei din conducerea centrală a PNL. Unul este chiar secretarul general Eduard Hellvig, care nu prea a cooperat cu Iliescu în ceea ce priveşte această situaţie.
Aşa cum se ştie, nici în teritoriu, Lucian Iliescu nu stă bine deloc. Chiar dacă spune că nu a văzut nici un document în acest sens, el recunoaşte că ar mai fi alte câteva zeci de persoane nemulţumite de actuala situaţie din PNL Giurgiu.
Şi cu toate astea, el se ambiţionează să rămână pe poziţie, deşi ştie că ai săi colegi care îl vor jos din funcţie au susţinere şi de la centru.
Oricum, potrivit presei electronice giurgiuvene, situaţia de la PNL Giurgiu va fi totuşi soluţionată cu implicare de la centru, în circa o săptămână.