Actualitate Anunțuri Comunicate

Start Program ”Apa în școli” 2024

În baza unui parteneriat cu Inspectoratul Școlar Giurgiu, Apa Service a organizat, recent la sediul Inspectoratului, o întâlnire cu directorii școlilor și liceelor din Municipiul Giurgiu.

În cadrul unei discuții libere, deschisă de Inspector Școlar general- prof. Ion Ghimpețeanu, am pus bazele unei noi colaborări cu unitățile de învățământ din Giurgiu, pentru continuarea Programului ”Apa în Școli”.

Astfel, dacă în anul școlar 2022-2023 am fost prezenți în toate școlile gimnaziale din municipiu, în acest an școlar, 2023-2024, ne vom afla printre liceeni.

”Toaleta nu este coș de gunoi!” este campania prin care sperăm să convingem tot mai mulți elevi, dar și giurgiuveni, în general, despre importanța protejării sistemului de canalizare, greu încercat în această perioadă de deșeurile care, în mod normal, ar trebui aruncate la tomberon.

De asemenea, am adus la cunoștința directorilor de școli și licee, că și în acest an, Apa Service Giurgiu va ține porțile deschise pentru elevii care vor să ne viziteze în cadrul Programelor ”Școala Altfel” și ”Săptămâna Verde”, anul trecut compania noastră fiind vizitată de circa 1.000 de copii.

Mulțumim Inspectoratului Școlar și directorilor unităților de învățământ pentru deschidere și colaborare!

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!