Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a fost astăzi ţintă unor percheziţii şi verificări efectuate de procurori. Acţiunea a avut ca obiect plângerea formulată de judecătoarea Aspazia Cojocaru în legătură cu faptul că ,,a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a preşedintelui României, cu privire la votul pe care urmează să îl dea. În spatele mesajelor de ameninţare din noaptea de 5 spre 6iulie şi din 10 iulie era se pare deţinutul Pîrlăţeanu Nicu, închis pentru omor deosebit de grav, pentru uciderea tatălui său în anul 2008, fiind condamnat la 19 ani de închisoare. Celula sa a fost astăzi percheziţionată, de unde au fost ridicate mai multe înscrisuri. Potrivit probelor s-a stabilit că ultima modalitate de ameninţare cu moartea, cea din 10 iulie, a fost realizată prin intermediul corespondenţei transmisă în plic pe adresa Curţii Constituţionale, iar dovezile ştiinţifice au relevat că, mesajul de ameninţare expediat în plic aparţine numitului Pîrlăţeanu Nicu. Din primele cercetări se pare că deţinutul a fost ajutat în activitatea sa infarcţională de doi poliţişti din Olt şi Bucureşti care ar fi efectuat verificări în bazele de date privind evidenţa persoanelor după criteriul ,,Cojocaru Aspazia” deşi nu aveau în lucru o cauză penală. Faţă de cei doi s-a dispus începrerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Atât deţinutul în cauză cât şi cei doi lucrători de poliţie au fost duşi în Capitală pentru cercetări şi audieri.
știre anterioară
știre următoare