Deşi proiectul a trecut, discrepanţa rămâne, iar efectele ar putea apărea în timp. Subiectul schimbului de teren între municipalitate şi societatea Oleomed, când noi le dăm 27 de hectare şi luăm în schimb doar 7.000 de metri pătraţi, rămâne în atenţia opiniei publice. Liberalii giurgiuveni, prin vocea şefului de la municipiu, critică acest schimb, acuzând conducereaP că nu respectă termenul de dezvoltare durabilă.
Aprobat în şedinţa ordinară a Consiliului Municipal din luna septembrie, proiectul privind efectuarea schimbului de terenuri între Primărie şi societatea Oleomed a creat discuţii chiar în timpul şedinţei. Preşedintele comisiei juridice, liberalul Gheorghe Spoială a specificat că toţi membrii comisiei respective s-au abţinut la momentul dezbaterii subiectului.
La rândul său, primarul Nicolae Barbu le-a explicat consilierilor raţiunea schimbului de terenuri, marşând pe ideea că potrivit raportului preţ-poziţie a terenurilor, municipiul nu are nimic de pierdut. Adică, Oleomed dă un teren în apropierea stadionului şi primeşte un teren agricol.
Problema nu este, însă, la evaluarea valorii terenurilor, ci la evidenta discrepanţă între suprafeţe. Vorbim aşadar de 27 de hectare pe care le ia societatea contra unui loc de 7.000 de metri pătraţi pe care îl dă Primăria. Acesta a fost şi motivul pentru care cei din comisia juridică a Consiliului Municipal s-au abţinut în timpul şedinţei comisiei respective.
Această diferenţă foarte mare i-a determinat şi pe liberalii giurgiuveni să ia atitudine. În cea mai recentă conferinţă de presă a organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, liderul Dumitru Beianu a criticat acest schimb de terenuri, declarând că a fost dată la schimb o suprafaţă pe care un investitor ar putea dezvolta un obiectiv foarte important, pentru, practic, o parcare. El a spus că acest lucru arată că lipseşte din ecuaţie termenul de dezvoltare durabilă.
știre anterioară