Actualitate

A avut loc Ședința Comitetului de Bazin Argeș – Vedea 

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a organizat joi, 22 iunie,  ședința Comitetului de Bazin Argeș –Vedea, eveniment care a avut loc în municipiul Giurgiu.  Ședința, condusă de prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, în calitate de președinte al Comitetului de Bazin, a avut ca temă sărbătorirea Zilei Dunării, eveniment ce este marcat la nivelul tuturor statelor din bazinul hidrografic al Dunării, la data de 29 iunie. Au fost prezente autorităţi locale şi judeţene, specialişti ai ABA Argeş – Vedea, reprezentanţi ai mediului academic.
Temele dezbătute au fost în strânsă legătură cu activitatea de gestionare a apelor fluviului Dunărea. Astfel că au fost prezentate două proiecte importante privind fluviul Dunărea: Proiectul de cercetare al Universității București în care A.B.A Argeș – Vedea este partener: „Înțelegerea interacțiunilor trans-habitate în cadrul infrastructurii albastre-verzi lotice-ripariene în vederea optimizării managementului biodiversității, serviciilor ecosistemice și a modului de utilizare a terenului – CROSSLINK” și proiectul “NAIAD – Valorizarea măsurilor nonstructurale pentru managementul apelor: evaluare și demonstrație” dezvoltat de  Busines Development Group, cu sprijinul ABAAV.
Cu ocazia ședinței Comitetului de Bazin a fost lansată și sesiunea de comunicări  “Apă pentru viitor, viitorul pentru APE,,  destinată studenților care se pregătesc la facultățile cu profil de protecția mediului sau alte profiluri conexe. De altfel, patru studenți ai Universității din Pitești, însoțiți de profesorul Cristian Popescu, au prezentat lucrările realizate sub coordonarea  cadrelor didactice universitare.  Tinerii au vorbit despre: “Aspretele – „pestisorul de aur din  Făgăraş” – cea mai periclitată specie din Bazinul Dunării”, „Impactul pesticidelor asupra ecosistemelor acvatice”, „Protecţia juridică – mijloc pentru utilizarea durabilă a Fluviului Dunărea”, „Specii de păsări rare, vulnerabile şi periclitate în bazinul mijlociu al râului Argeş”. Inițiativa aparține Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea.
Este de apreciat faptul că, ABA Argeş-Vedea încurajează tinerii şi, prin acest gen de activităţi, se formează viitori specialişti în gospodărirea apelor.
Conform tradiţiei, şedinţa comitetului de bazin a fost urmată de o plimbare pe Dunăre, cu nava-laborator deţinută de SGA Giurgiu „Sarmizegetusa”, o navă multifuncţională ce ajută mult în activitatea de gospodărire şi monitorizare a Dunării.

Mariana Mitroi

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!