Actualitate

A început bine, ca să nu zic rău!

Liviu Dragnea

  • Dragnea s-a răzgândit: Reduce TVA și elimină taxele din 2018!
Liviu Dragnea, președintele PSD, s-a răzgândit după ce partidul său a câștigat alegerile parlamentare. Acesta a declarat că i-a cerut lui Dacian Cioloș să ia în considerare posibilitatea de a anula pentru 1 ianuarie 2018 reducerea TVA cu un punct procentual. În campania electorală, liderul social-democraților venea cu propuneri total diferite.
„Sigur, i-am spus domnului Prim Ministru ca noi vom aplica strict Programul de Guvernare prezentat in timpul campaniei electorale si in acest sens i-am solicitat sa analizeze posibilitatea prorogarii pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Astfel, noi avem in program reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018 dar in acelasi timp pastrarea actualei cote de 20% in 2017 deoarece consideram ca reducerea doar cu 1 punct procentual a TVA-ului in acest an nu va aduce un avantaj nici companiilor dar nici consumatorilor”, spune Dragnea, potrivit hotnews.ro
Totodată, președintel PSD se opune și reducerii accizelor, precizând că va lua această măsură tot din 2018.
„De asemenea, in ceea ce priveste reducerea accizei la carburanti constatam ca desi pretul petrolului la nivel mondial este la minime istorice, in Romania pretul la pompa este cel mai mare din UE si aici vorbim de pretul fara taxe, ceea ce mi se pare foarte greu de explicat. Asta ne face sa credem ca o reducere a accizei fara o discutie serioasa cu Consiliul Concurentei risca sa nu duca la o reducere a pretului pentru consumatorul final. Dupa ce vom rezolva aceasta situatie impreuna cu Consiliul Concurentei vom reduce accizele cu 6% de la 1 ianuarie 2018 conform Programului nostru de Guvernare”, a adăugat Dragnea.
Nici de taxa pe stâlp nu vor scăpa românii, deoarece președintele PSD nu are de gând să renunțe la ea:
„Un alt punct al discutiei a fost legat de taxa pe constructii speciale care va trebui eliminata atunci cand marile companii din Romania vor intelege ca profiturile obtinute in Romania trebuie platite aici – ma refer la implementarea Directivei 1164 a CE sau alte masuri care vor fi aprobate astfel incat companiile sa verse impozitele in Romania daca ele se realizeaza aici”. 
Precizăm că premierul Dacian Cioloș a acceptat aceste termene impuse de PSD.

(Sursa articol: PC news)

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!