Un accident de circulație grav a avut loc pe DN 5C, în localitatea Pietrișu, comuna Găujani.
Potrivit IJP Giurrgiu, un bărbat de 50 ani din orașul Zimnicea, județul Teleorman, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 5C în localitatea Pietrișu din comuna Găujani, județul Giurgiu, la intersecția cu strada Pirului, a acroșat un bărbat de 72 ani, din localitate, care a traversat drumul prin loc nepermis și fără să se asigure.
Din accident a rezultat vătămarea corporala gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero alcool în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.