Actualitate

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ANTIDROG DIN CAPITALA

S-a urmărit destructurarea celei mai importante grupari specializată în trafic internațional de heroina, drogul cel mai periculos aflat pe piața din România.
4 persoane au fost arestate , confiscări semnificative : peste 3 kg de heroină, peste 14.000 de euro, 61.000 de lei, un ansamblu autotir și semiremorca, precum un autoturism de lux.

Timp de aproximativ un an, polițiștii antidrog din București au documentat activitatea unui grup infracțional organizat, care procura cantități mari de heroina din Turcia, o transportau pe cale rutieră, o introducea in țara apoi o distribuia dealerilor importanți, pentru vânzare pe piața de consum din capitala.

Operațiunea a fost finalizată în perioada 14-15 aprilie 2020, când polițiștii antidrog au organizat și executat o serie de activitati procedurale, în cascadă, cu scopul de a contura probatoriul în cauză.
Astfel, în noaptea de 14/15 aprilie 2020, în zona punctului de trecere a frontierei Ostrov, a fost prins în flagrant delict un bărbat, de 45 de ani, imediat după ce ar fi intrat în țară, la volanul unui autocamion, având disimulate, în interiorul mărfii pe care o transporta,  3 kilograme de heroină.

Drogurile au fost procurate din Turcia și au fost transportate pe ruta Turcia- Bulgaria – România. Ansamblul rutier a fost indisponibilizat.

În continuarea activităților, în ziua de 15 aprilie 2020, polițiștii antidrog au prins în flagrant delict, în sectorul 1 din București, doi bărbați, de 39 și 43 de ani, imediat după  ce ar fi preluat coletele, din Vama Chitila.

Asupra celor doi s-au găsit și ridicat pentru cercetări 7.730 de euro, 630 de lei, 129 de dolari și 35 de lire sterline. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, cu care aceștia s-au deplasat la locul tranzacției.

Cei doi traficanți aveau asupra lor declarații tip care atestau in fals ca se deplasează sa-și procure hrana și ca se afla la serviciu, ca si angajați la o firma cu activitatea suspendată.

În aceeași zi, polițiștii antidrog au efectuat 4 perchezitii domiciliare, în București, în urma cărora au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor aproximativ 350 de grame de heroină, 6.586 de euro, 61.050 de lei, două cântare electronice de precizie, 10 telefoane mobile, 10 cartele sim și mai multe înscrisuri și bunuri cu valoare probatorie.
 
In cauza au fost arestate 4 persoane pentru “trafic internațional de droguri de mare risc”, “constituirea unui grup infracțional organizat” și “fals in declarații”.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!