Activitatea desfăşurată de I.T.M. GIURGIU în luna ianuarie 2017 a fost una intensă şi a vizat domeniile securităţii şi sănătăţii în muncă, dar şi în ce priveşte relaţiile de muncă . De exemplu, în luna ianuarie au fost înregistrate 28 de petiţii care au avut ca obiect neacordarea drepturilor salariale, neacordarea concediilor de odihnă si neplata orelor suplimentare.
Astfel, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în luna ianuarie 2017 au fost efectuate 70 acţiuni de control la un număr de 69 agenţi economici. Au fost aplicate pe parcursul lunii ianuarie 2017 un număr de 77 sancţiuni contravenţionale, din care 3 amenzi în valoare de 22.000 lei şi un număr de 74 avertismente, numărul angajatorilor sancţionaţi fiind de 42.
În aceeaşi lună, a fost comunicat un număr de 3 evenimente la ITM Giurgiu de către angajatori, patru soldate cu incapacitate temporara de munca si unul soldat cu decesul salariatului.
În domeniul relatiilor de muncă, în lperioada de referinţă, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Relaţii de Muncă au efectuat un număr de 55 controale la angajatori de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, dispunând un număr de 121 măsuri pentru remedierea unor neconformităţi faţă de normele legale şi aplicând un număr de 8 sancţiuni contravenţionale (7 avertismente şi o amendă contravenţională), în valoare de 10.000 lei.
În privinţa depistării şi combaterii muncii fără forme legale, inspectorii de muncă din cadrul ITM Giurgiu, au efectuat controale privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, la agenţii economici de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, la 4 angajatori au fost depistate 23 persoane fără forme legale de angajare (5 bărbaţi și 18 femei), fiind aplicată o sancţiune în valoare de 10.000 lei si întocmite 3 sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu cu privire la săvârșirea unor fapte de natură infracțională, astfel:
Principalele deficienţe constatate cu ocazia controalelor efectuate în această lună, au fost: – neîncheierea contractelor de muncă, pentru persoanele identificate la lucru fără forme legale, – netransmiterea în REVISAL a datelor referitoare la salariaţii nou angajaţi, – netransmiterea modificărilor la REVISAL, – neacordarea concediilor legale de odihnă, completarea incorecta a pontajelor , – neacordarea drepturilor salariale, nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, – nerespectarea prevederilor legale referitoare la durata timpului de muncă, munca suplimentară şi cele referitoare la repausul săptămânal, munca pe timp de noapte, etc. pentru toate acestea fiind dispuse o serie de măsuri cu termene de realizare.
În luna ianuarie au fost înregistrate 28 de petiţii care au avut ca obiect neacordarea drepturilor salariale, neacordarea concediilor de odihnă si neplata orelor suplimentare.
Referitor la activitatea desfăşurata în luna ianuarie 2017, putem menţiona că ITM GIURGIU a fost desemnat de către conducerea Inspecţiei Muncii, centru regional cu atribuţii privind Organizarea şi desfăşurarea Săptămânii Europene de Securitate şi Sănătate în Muncă sub egida Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă – Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele. Pe baza acestei campanii, Inspecţia Muncii va coordona în centrele regionale Sălaj, Gorj, Vrancea si Giurgiu, acţiunea de demarare a Săptămânii Europene pentru Securitate şi sănătate în muncă, care va avea loc în luna octombrie a acestui an. Astfel, centrul organizator Giurgiu va avea repartizate următoarele inspectorate teritoriale de muncă: Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Teleorman şi Tulcea, se arată în comunicatul de presă, transmis de ITM Giurgiu, instituţie coordonată de inspectorul şef, Daniela Ruse.
știre anterioară
