Având statut de partener deplin în cadrul USL, PSD, dar mai ales rolul acestuia pe scena politică românească sunt privite cu mult interes de către colegii din uniune. “Dacă până de curând, la nivel local, au existat unele inadvertenţe în ceea ce priveşte colaborarea dintre cei doi lideri ai organizaţiilor, odată cu desemnarea lui Adrian Năstase ca şi coordonator al organizaţiei PSD de la Giurgiu, avem ferma convingere că, în cadrul protocolului, se va instaura un dialog şi o conlucarare constructive.
Numirea domnului Năstase în locul lui Marian Vanghelie demonstrează faptul că la nivel central, PSD a înţeles acest lucru ca pe o necesitate în vederea echilibrării poziţiilor de dialog în cadrul coaliţiei. Deci, se ştie, la Giurgiu, Partidul Naţional Liberal este una dintre cele mai puternice organizaţii, cu un lider la fel de puternic care impune, neapărat, un nivel ridicat de dialog politic. Iar în această formulă sigur va exista o bună colaborare între organizaţiile noastre de partid, iar rezultatele vor fi la fel de bune precum cele înregistrate de PNL înainte de încheierea acestui protocol, iar procentul de 55% obţinut de USL ne legitimează să credem că prin forţe sporite vom reuşit să scăpăm definitiv de Traian Băsescu, Boc, Elena Udrea şi întreg guvernul corupt şi incompetent care prin minciună şi fraudă s-a impus cu forţa în fruntea românilor”, a declarat Ionel Muscalu, purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene a PNL Giurgiu într-o recentă discuţie cu reprezentanţii media locală.