Social

Alianţa cu PSD nu se face uşor dar este necesară

Primarul Lucian Iliescu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL şi, totodată, vicepreşedinte al formaţiunii liberale la nivel naţional consideră că o alianţă între Alianţa de Centru Dreapta – PNL – PC şi PSD presupune şi multe probleme, chiar posibile neînţelegeri în teritoriu, dar este soluţia necesară instalării unei guvernări de care România are nevoie pentru a ieşi din impasul în care a fost adusă de actuala guvernare. Lucian Iliescu a declarat că, în general, au fost stabilite regulile de bază pentru această alianţă, ea urmând să fie formată cu respectarea principiului parităţii. „Am discutat ieri (18 ian. – n.r.) la Biroul Politic Central despre alianţa cu PSD, nimeni nu a contestat faptul că ea este necesară. Este adevărat, sunt multe păreri, opinii diferite, şi trebuie să găsim modalităţi de a rezolva orice problemă. Nu va fi uşor, fiindcă în teritoriu cu certitudine vor fi diverse păreri, nu întotdeauna favorabile, dar este nevoie să explicăm că o astfel de alianţă este soluţia pentru a schimba lucrurile în România. Numai aşa vom putea să înlocuim actuala guvernare, fiind uniţi şi renunţând la ambiţii şi orgolii care nu îşi au sensul. Pentru unii este greu de înţeles, dar este singura soluţie, în România trăim un dezastru şi altfel nu avem cum să îl oprim”, a declarat liderul liberalilor giurgiuveni.

Lucian Iliescu a mai arătat că cele mai multe probleme pot apărea în cazul candidaturilor la alegerile locale, în localităţile unde, ori liberalii, ori social democraţii deţin cote electorale apropiate. În cazurile în care unul dintre cele două partide este favorit clar se va merge pe principiul continuităţii, dar partidul aflat la o cotă mai mică va primi funcţii de viceprimar sau vicepreşedinte al consiliului judeţean respectiv. „Deocamdată sunt multe discuţii, multe amănunte de pus la punct, va mai dura un timp până punem la punct toate amănuntele. Important este să avem în vedere orice situaţie, să găsim soluţii şi să lămurim oamenii cum este bine să procedăm. Sigur că vor exista nemulţumiri, niciodată nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea, dar trebuie să privim lucrurile din perspectiva interesului întregii ţări”, a mai declarat preşedintele PNL Giurgiu.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!