Actualitate Social

Ambarcaţiunea ISU Giurgiu pentru intervenţii pe apă a trecut cu bine de teste

_CSC1003Se poate spune, fără să greşim, că Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” Giurgiu este unul dintre cele mai dotate din ţară, iar noua achiziţie vine să întărească această afirmaţie.
Este vorba despre o ambarcaţiune specială pentru intervenţii în caz de inundaţii, dar şi pentru acţiuni pe Dunăre, cumpărată de Consiliul Judeţean Giurgiu. Aceasta, prin intermediul unui proiect european transfrontalier(în parteneriat cu vecinii bulgari), câştigat în 2011. _CSC1062
Proiectul este denumit „Acţiuni comune pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii sau poluări accidentale ale apei”(JAMES), iar ambarcaţiunea a trecut cu bine de testele efectuate joi, 12 decembrie.
La „probe” au participat atât reprezentanţi ai ISU, cât şi administratorul public al judeţului, Dumitru Beianu, cel în mandatul căruia (de preşedinte al CJ) a fost implementat proiectul, dar şi managerul de proiect, Despina Manea. Ea a spus că, în perioada următoare, tot prin intermediul unui proiect al CJ, va ajunge la ISU Giurgiu şi o şenilată destinată intervenţiilor în timpul căderilor masive de zăpadă.
Revenind la ambarcaţiune, un alt motiv de bucurie îl reprezintă şi faptul că, pentru prima oară, Giurgiu va avea şi scafandrii. Mai mulţi angajaţi ai ISU Giurgiu fiind în prezent la pregătire, la Constanţa.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!