La zi

Amenzi severe pentru cei care lasă gunoi pe spaţiile verzi

Riscaţi o amendă de cel puţin 200 de lei dacă aruncaţi gunoaie pe jos, atunci când ieşiţi la picnic sau la grătar. Autorităţile de mediu spun că nu vor fi permisive cu cei care ignoră avertismentele şi care lasă mormane de gunoi în natură. Dacă după sărbătoarea de 1 Mai, autorităţile locale au curăţat spaţiile verzi de tonele de deşeuri lăsate în urmă de petrecăreţi, Garda de Mediu avertizează că ar trebui ca fiecare dintre noi să adunăm gunoaiele pe care le producem când ieşim la iarbă verde şi să nu lăsam această sarcină exclusiv în grija autorităţilor. “Legislaţia prevede sancţiuni clare pentru abandonările şi depozitările necontrolate de deşeuri. Conform OUG 78/2000 amenzile sunt între 200 şi 2.000 pentru persoane fizice şi între 10.000 şi 20.000 de lei pentru persoane juridice. Legea protecţiei mediului prevede însă sancţiuni mult mai aspre: între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoane fizice şi între 25.000 şi 50.000 pentru persoanele juridice”, ne-a informat Clara Adam, comisar şef al Gărzii de Mediu Giurgiu.Comisarii pentru protecţia mediului au aplicat anul acesta amenzi de sute de milioane de lei vechi la acest capitol, dar este imposibil ca specialiştii să se afle pe urmele tuturor locuitorilor din judeţ care ies la grătare şi lasă gunoi în urmă, a mai spus Clara Adam. Printre locurile unde giurgiuvenii pot ieşi la un grătar sunt Pădurile Bălănoaia, Comana, pe albia râului Argeş sau la Dunăre. Din păcate, în toate aceste locuri rămân “urme” ale celor care au trecut pe acolo, mărturii că încă mai avem de învăţat în ceea ce priveşte respectarea naturii. Cei care aruncă gunoiul la întâmplare trebuie să ştie că o sticlă de plastic se degradează în 450 de ani şi o doză de aluminiu în 100 de ani.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!