Actualitate

Apartamentele ANL pot fi cumpărate prin contracte directe cu Primăria

locuinte-anl-giurgiuUnul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Giurgiu, susținută joi, 24 septembrie,  a fost și proiectul de hotărâre privind aprobarea apartamentării construcțiilor ANL, situate în intravilanul municipiului.

Astfel, raportul întocmit de Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății și Cadastru a fost analizat de aleșii locali, care au dat aviz favorabil inițiativei administrației locale în acest sens.

Devenit hotărâre, documentul respectiv reglementează apartamentarea în unități induviduale a  construcțiilor ANL C8 și C9 din municipiu, dar și înscrierea acestora în cărți funciare, în vederea vânzării.

În consecință, actualii beneficiarii ai acestor spații care, la acest moment plătesc chirie, își pot achiziționa locuința prin contract direct cu Primăria Giurgiu. Avansul este de 15 % din valoarea imobilului, iar durata achitării acestuia este de 15 sau 20 de ani.

Restul proiectelor, atât cele 39 anunțate, dar și cele 12 introduse la solicitarea primarului Nicolae Barbu au devenit hotărâri și au vizat, pe lângă acordarea de sprijine financiare  unor  asociații sau persoane aflate în nevoie, modificări ale unor hotărâri, care între timp și-au schimbat prevederile, aprobări privind  cofinanțarea unor proiecte culturale, darea în folosință gratuită a unor imobile către organizații ce desfășoară activități de interes general în asigurarea primului ajutor, suplimentarea bugetului local, dar și a celului centralizat pe anul 2015 şi a listei de investiții, aprobări achiziții servicii juridice, dar și organizări de licitații în vederea subconcesionării de terenuri.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!