Continuă şirul victoriilor pentru Astra Giurgiu. Echipa antrenată de Daniel Isăilă a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (1-0 la pauză), formaţia FC Braşov în cea de-a doua etapă a Ligii I de fotbal. Astra ocupă primul loc în clasament cu maximum de puncte, 6, şi golaveraj +7 (7 goluri marcate, 0 primite).
Daniel Isăilă şi-a menajat doar trei jucători faţă de meciul cu Slovan Liberec de joi nu şi fosta formaţie.
Astra a făcut scor cu FC Braşov după ce trecuse de „stegari” şi în optimile Cupei Ligii.
Prima jumătate de oră a fost una săracă în faze de poartă. Laban şi Seto au semnat primele ocazii la poarta lui Iacob, în minutul 3 (franco-cipriotul a lovit bara din corner, în timp ce „Taka” a reluat slab cu capul direct în braţele portarului).
Oaspeţii semnează prima (şi ultima) ocazie de gol în minutul 19, atunci când cel mai avansat om al lor, Constantinescu, a reluat puţin pe lângă stâlpul din stânga al porţii apărate de Lung.
Gazdele schimbă registrul după minutul 30, iar Takayuki Seto – devenit subiect de televiziune pentru conaţionalii săi – reia simplu în plasă mingea respinsă în faţă de Iacob după o lovitură liberă de la 35 de metri executată în forţă de Budescu.
După numai un minut de la marcarea golului, Enache are şansa lui 2-0, însă şutează slab în locul unei pase la Fatai.
Nigerianul dorit de Victor Piţură în „Naţională” este găsit excelent de Budescu singur în careu (minutul 39), însă şutul său de la 15 metri este blocat de Iacob.
Prima repriză se încheie cu trei cartonaşe galbene arătate de Marcel Bârsan într-un interval de numai 4 minute şi cu Enache şi Fatai reproşându-şi reciproc faptul că nu au pasat unul celuilalt la două din ocaziile clare ale gazdelor.
Patru goluri în douăzeci de minute
Actul secund începe tot cu Astra în atac şi cu preşedintele oaspeţilor Constantin Zotta certându-i de la lojă pe „centralul” Marcel Bârsan şi tuşierul Mircea Grigoriu.
Cu tactica dată peste cap de japonezul Seto, antrenorul Cornel Ţălnar introduce în minutul 55 un vârf veritabil (Buga) în locul unui atacant de conjunctură (Constantinescu) sperând că „veteranul” Braşovului va schimba soarta meciului.
Giurgiuvenii continuă să fie periculoşi din fazele fixe. Budescu execută cu efect un corner de pe partea stângă, iar Cristian Oros, fost jucător la FC Braşov, reia aiurea cu capul din câţiva metri (58).
În minutul 68 Florin Iacob îl faultează pe Fatai în careu, iar penaltiul este transformat cu sânge rece de Valerică Găman.
Fundaşul central al Astrei reuşeşte „dubla” două minute mai târziu la capătul unei noi faze fixe a gazdelor.
Până la final echipa antrenată de Daniel Isăilă avea să mai marcheze de două ori prin Enache (86) şi Bukari (90+1), între aceste două reuşite survenind eliminarea lui Vagner pentru cumul de cartonaşe galbene (88).
ASTRA GIURGIU – FC Braşov 5-0 (1-0)
[Seto 33, Găman 69p & 71, Bukari 62, Enache 90+1]
ASTRA GIURGIU:
01. S. Lung (6)
– – – – – – – – – – – – – –
26. L. Rus (6)
15. C. Oros (6)
25. V. Găman (8)
13. J. Morais (6) □
– – – – – – – – – – – – – –
08. T. Seto (8)
14. V. Laban (7)
– – – – – – – – – – – – – –
09. G. Enache (8)
10. C. Budescu (6) cpt.
[19. S. Bukari (6) 62’]
91. A. William (6)
[11. A. Ioniţă (5) 72’]
– – – – – – – – – – – – – –
21 K. Fatai (6) □
[18. M. Cristescu (6) 77’]
Antrenor: Daniel Isăilă
FC BRAŞOV
30. F. Iacob (5) □
– – – – – – – – – – – – – –
32. C. Străuţ (4)
[94. R. Enceanu (4) 62’]
23. R. Machado (4)
28. M. Leko (4)
22. Serginho (4)
– – – – – – – – – – – – – –
07. C. Munteanu (4) cpt.
15. S. Diogo (4) □
[19. A. Aganovic (4) 72’]
– – – – – – – – – – – – – –
25. A. Vagner (4) □ ■ 88’
31. Ş. Grigorie (4)
12. C. Cristea (4)
– – – – – – – – – – – – – –
20. M. Constantinescu (5)
[29. M. Buga (5) 55’]
Antrenor: Cornel Ţălnar
Stadion: „Marin Anastasovici”, Giurgiu;
Spectatori: 2.500;
Arbitri: Marcel Bârsan (Bucureşti) 7 – Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) 7, Mircea Grigoriu (Bucureşti) 6;
Cartonaşe galbene: Fatai (41), Morais (51) / Vagner (42, 88), Diogo (45), Iacob (68);
Cartonaş roşu: Diogo Santos (88);
Omul meciului: Takayuki Seto (Astra Giurgiu).
„Nu ne considerăm calificaţi”
Antrenorul gazdelor s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi şi speră ca aceştia să rămână la fel concentraţi şi în returul cu Slovan Liberec.
„O victorie muncită care ne oferă încredere pentru returul cu Slovan. Braşovul ne-a pus probleme în prima repriză. Trebuie să rămânem concentraţi. Nu ne considerăm calificaţi, s-au mai văzut răsturnări de situaţie, însă sper să nu avem parte de aşa ceva” a declarat la finele meciului Daniel Isăilă
„Îmi pare rău de situaţia în care se află FC Braşov, dar nu sunt în măsură să vorbesc despre ceea ce se întâmplă la club” – Daniel Isăilă, antrenor Astra Giurgiu.
„Astăzi am avut în faţă cea mai bună echipă a campionatului în opinia mea” – Florentin Petre, antrenor secund FC Braşov
Nouă mii de kilometri pentru Takayuki
La meciul de duminică dintre Astra şi FC Braşov s-au aflat şi patru jurnalişti din Japonia care au urmărit evoluţia conaţionalului lor Takayuki Seto. Cei patru, angajaţi ai televiziunii naţionale nipone, se află de câteva zile în România pentru realizarea unui amplu reportaj despre „samuraiul” Astrei.
„Nu vă lăsăm să ni-l furaţi pe Takayuki. El trebuie să evolueze pentru Japonia. O să îi arătăm meciul de astăzi şi noului selecţioner şi sperăm să îl convoace cât mai curând. Ce ştiam despre România până să ajung aici? Auzisem despre Dracula” a declarat unul dintre jurnaliştii japonezi care a mai spus că românii sunt amabili şi fetele foarte frumoase.
Enache vrea la Naţională
Devenit titular incontestabil după plecarea lui Karim Yoda, Gabriel Enache – unul dintre cei mai buni oameni ai lui Daniel Isăilă în meciul de duminică – a declarat că se gândeşte la echipa naţională acolo unde vrea să evolueze alături de Fatai.
„De când m-am apucat de fotbal îmi doresc să joc la echipa naţională. Sper să evoluez cât mai bine în continuare şi să marchez şi poate că va veni şi o convocare. Îmi doresc să joc alături de Fatai la Naţională. Este un fotbalist foarte valoros” a spus mijlocaşul dreapta al Astrei.
„Invincibilii”
Astra rămâne neînvinsă în actuala stagiune, reuşind până acum patru victorii şi un egal. Giurgiuvenii au cucerit Supercupa României, sunt calificaţi în „sferturile” Cupei Ligii şi aproape de „play-off-ul” Europa League după 3-0 în prima manşă cu Slovan Liberec.
Mai mult, „astralii” sunt lideri în Liga I după două etape cu punctaj maxim şi un golaveraj de invidiat: 7-0.
Următoarele meciuri pentru echipa antrenatp de Daniel Isăilă au loc în deplasare joi, 7 august, la Liberec (în „returul” cu Slovan) şi duminică, 10 august, la Botoşani (în cea de-a treia rundă a Ligii I).
Bogdan Vladu
Foto: Daniel Grecu