Au trecut două săptămâni de la declanşarea campaniei locale, iar liberalii giurgiuveni duc o muncă politică aplicată în teren, astfel că, în toată această perioadă, aceştia s-au aflat, zi de zi, în una sau mai multe comune ale judeţului, oraşe şi în municipiu.
Zi de zi, copreşedinţii Dumitru Beianu şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedinţii Dumitru Gavrilă şi Nelu Simion, copreşedintele Organizaţiei de femei, echipele de consilieri locali, candidaţi la respectivele unităţi administrative-teritoriale, cei judeţeni, dar şi alţi reprezentanţi de marcă ai partidului, cărora li s-au alăturat alte zeci de tineri, au ajuns în mijlocul giurgiuvenilor, prilej cu care şi-au promovat candidaţii în alegerile locale de luna viitoare, dar şi platforma program, stabilită pentru mandatul viitor.
Cuprinzând 10 puncte cu adresabilitate directă cetăţenilor judeţului, programul liberalilor pentru următorul mandat, promovează acţiuni ce vin în sprijinul tuturor categoriilor sociale de populaţie şi care vor genera o serie de beneficii directe şi generale.
Astfel, implementarea unor proiecte ce vizează realizarea sau modernizarea infrastructurii, atragerea şi stimularea cadrelor medicale prin măsuri de stabilizare a acestora pe raza localităţii unde profesează şi achiziţionarea de aparatură performantă pentru diagnosticare şi tratare, implementarea unui nou concept de protecţie socială, precum şi investiţia în educaţie, prin dezvoltarea şi susţinerea sectorului de învăţământ, sunt puncte cuprinse pe agenda de lucru a liberalilor, ce vor fi aplicate pe parcursul mandatului următor.
Şi pentru că liberalii au gândit o strategie şi o viziune de ansamblu a tot ceea ce poate contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi a siguranţei cetăţenilor, programul acestora, dedicat unei bune organizări a tuturor activităţilor, vizează şi alte domenii precum protecţia mediului, situaţiile de urgenţă, întocmirea cadastrului general, susţinerea mediului de afaceri, dar şi promovarea judeţului prin susţinerea acelor instituţii, care pot performa la nivel naţional şi chiar internaţional.
Revenind la acţiunile electorale şi analizând modul în care echipa liberală a fost primită de către cetăţenii judeţului, se înţelege clar opţiunea şi intenţia de vot ale acestora la alegeri, iar PNL se detaşează net în preferinţele electoratului, atât la nivel de municipiu, dar şi de judeţ.
Cunoscut locuitorilor din timpul mandatului trecut, când a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean, Dumitru Beianu s-a bucurat să constate că oamenii îl apreciază şi îl susţin pentru revenirea în fruntea administraţiei judeţene, cei mai mulţi cetăţeni asigurându-l că vor vota candidaţii liberali, atât în plan local, cât şi judeţean.
Aşadar, oamenii nu au uitat prezenţa lui Dumitru Beianu în teren, atunci când aceasta s-a impus, pentru supravegherea lucrărilor de investiţii, fie că a fost vorba despre infrastructură sau alte obiective de interes general, discuţiile purtate acum, desfăşurându-se, tocmai pe marginea acelor acţiuni, multe dintre lucrările începute în urmă cu 4 ani, rămânând, din păcate, la stadiile fizice de atunci, continuarea acestora reprezentând, pentru locuitori, o necesitate sporită.
Încântat de faptul că locuitorii din localităţile judeţului nu l-au uitat, nici pe el şi nici obiectivele din mandatul 2008-2012, dar şi de faptul că aceştia şi-au exprimat susţinerea pentru PNL în alegeri, Dumitru Beianu a avut şi momente de tristeţe, după ce a văzut că, unele dintre proiectele implementate în timpul mandatului său, nu au fost continuate sau, cele finalizate, nu au fost întreţinute corespunzător, ceea ce înseamnă că, din perspective câştigării alegerilor, munca trebuie reluată, acest lucru presupunând atât concentrare de forţe umane cât şi materiale.
Însă, cu tristeţi şi bucurii, viaţa politică se scurge mai departe, cel mai important lucru pentru PNL fiind în ce parte înclină mai mult balanţa. Iar dacă lucrurile bune continuă să se adune, atunci înseamnă că obstacolele depăşite nu au reprezentat decât preţul ce trebuia achitat, pentru câştigarea unei victorii meritate şi durabile.