Actualitate Anunțuri

Campania ”Toaleta nu este coș de gunoi!”

Comunicat de presă

19.01.2024

            În acest an, SC Apa Service SA Giurgiu a demarat campania ”Toaleta nu este coș de gunoi!”, adresată tuturor giurgiuvenilor, cu scopul de a proteja sistemul de canalizare afectat de numeroasele deșeuri care înfundă Sistemele de Pompare a Apei (SPAU-ri), creează un mare disconfort și generează costuri uriașe pentru companie.

            Campania nu se adresează doar persoanelor fizice, ci și persoanelor juridice care deversează în canalizare deșeuri care ar trebui să se regăsească la tomberon.

Deșeurile, grăsimile menajere și uleiul alimentar dăunează grav mediului, iar depunerea pe pereții conductelor de canalizare provoacă obturări și coroziune rapidă, blocând sau distrugând rețelele de canalizare.

Un exemplu concludent este cel al agenților comerciali din Piața Centrală, florăriile, care folosesc sistemul de canalizare pentru a arunca resturi de flori, frunze, crengi, sârmă, rumeguș, lemn, etc.

Atragem atenția, pe această cale, că astfel de acțiuni nu vor rămâne nesancționate și le readucem la cunoștința celor care au astfel de practici că puțină responsabilitate nu ar strica atunci când folosesc sistemul de canalizare.

Compartimentul Relații Mass-Medias

( Tel 0246/212227,   Fax.  0246/215718,  * apagiurgiu@yahoo.com, office@apagiurgiu.ro

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!