Spectacolul ”Capra cu trei iezi” este dedicat nu doar publicul infantil ci şi adulţilor. Acesta a fost unul dintre mesajele adresate de regizorul Vili Perveli Nikilov în conferinţa de presă de luni, 9 mai, organizată de Teatrul „Tudor Vianu”, înaintea premierei “Capra cu trei iezi”. În acel moment, colectivul artistic se afla pe ultima sută de metri cu repetiţiile şi era preocupat pentru ca spectacolul să iasă bine a doua zi, până la cel mai mic detaliu. Aşa a şi fost, succesul de marţi fiind garantat de aplauzele micuţilor ce au umplut până la refuz sala mică.Fericire şi entuziasm, suspans şi încordare. Asta s-a citit pe chipurile copiilor prezenţi la premiera acestui spectacol, copii ce au trăit din plin alături de personajele poveştii lui Creangă, întruchipate de Gabi Munteanu, Mihaela Olar şi Karina Stănciulescu. Pe parcursul celor 40 de minute copiii au râs, au fost tensionaţi şi s-au bucurat alături de cei trei iezi năzdrăvani.
Acest spectacol de păpuşi este al doilea din această stagiune semnat Vili Perveli Nikolov, după “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, cele două reprezentaţii trecând cu brio examenul în faţa ochiului critic al copiilor.