Economic Social

Câte 15.000 de euro pentru 10.000 de gospodăreşti ţărăneşti

fermaDeşi izul electoral nu poate fi diluat, oricât am simpatiza cu spaţiul rural al ţării şi cu problemele oamenilor de aici, este de menţionat că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat marţi, 14 ianuarie, faptul că în noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, a fost introdusă o măsură importantă. Aceasta prevede acordarea unor plăţi de 15.000 de euro pe proiect pentru 10.000 de gospodării ţărăneşti de semi-subzistenţă.
Noul program va fi finalizat până la jumătatea lunii viitoare şi va fi transmis la Bruxelles.
Aşadar, după întâlnirea cu agricultorii din luna decembrie a anului trecut, pe lângă cele 13 măsuri anunţate deja, a fost introdusă şi o a 14-a, care prevede continuarea plăţilor în vederea transformării fermelor de semi-subzistenţă în ferme care produc pentru piaţă, plata urmând a fi de 15.000 euro pe an pentru 10.000 de ferme.
Deşi experienţa anilor trecuţi a relevat faptul că autorităţile s-au grăbit atunci când au dat drumul la sesiunile de depunere a proiectelor finanţate cu fonduri europene înainte să primească undă verde de la Bruxelles, Daniel Constantin a declarat că ministerul pe care îl conduce va primi pe propria răspundere aceste proiecte, din luna mai. 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!