Sunt de două ori mai rapide, au toate dotările, inclusiv echipamente de prim ajutor şi sunt acum ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” Giurgiu....
Urmare a nerespectării prevederilor legale, au fost revocate un număr de trei hotărâri ale Consiliului Local Municipal Giurgiu prin care se atribuise terenuri pentru construcţia...
În conformitate cu prevederile Legii privind finanţele publice locale care se referă la rectificarea bugetelor şi ţinând cont de priorităţile în ceea ce priveşte importanţa...
În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal de joi, 29 septembrie, a fost supus spre analiză şi aprobarea consilierilor locali proiectul de hotărâre privind...
21 de posturi în unităţi subordonate Consiliului Judeţean Giurgiu au fost deblocate, după ce specialiştii instituţiei menţionate au obţinut avizul de la Guvern în acest...
Dacă în 2010, de la începutul anului şi până pe 8 august se înscriseseră pentru obţinerea permisului auto peste 6.500 de candidaţi, anul acesata, în...
Clasificarea Spitalului Judeţean de Urgenţă în gradul III, decisă de Ministerul Sănătăţii în luna iunie, presupune realizarea unui plan de conformare, plan la care conducerea...
Având în vedere tradiţia organizării în municipiul Giurgiu a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilelor de Sfânta Maria Mare şi a Marinei Române pe data de...
Înfiinţarea economatelor îi îngrijorează pe reprezentanţii autorităţilor administraţiei locale. Aceştia spun că primăriile nu au bani pentru cheltuielile curente şi se tem că Guvernul le...
Direcţia Judeţeană de Transport, Administrare Drumuri Judeţene şi Control Trafic a Consiliului Judeţean a finalizat reparaţiile la două drumuri judeţene şi continuă lucrările în special...
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.informatiadegiurgiu.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord!Politica de Confidențialitate