Zeci de piloţi români şi străini au survolat cerul giurgiuvean weekendul trecut. Sportivii au participat la Festivalul Internaţional de Zbor 2011, concurs ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediţie.Festivalul a durat trei zile, începând de vineri, 29 aprilie. Piloţii avioanelor ultrauşoare şi parapantiştii s-au reunit pe aerodromul privat de la Comana. Potrivit conducerii Clubului Sportiv Moto Fly Ro, organizatorul principal al evenimentului, au venit la festival 70 de sportivi din ţară şi străinătate.
„Am avut piloţi de aeronave ultrauşoare, dar şi de avioane mai mari, au fost paramotoare, moto-deltaplane, rideri de kiteing cu buggy şi parapantişti. Eu zic că am cuprins toată paleta de practicanţi ai sporturilor extreme. Au venit piloţi din Ploieşti, Bucureşti, Bacău, Piatra Neamţ, Iaşi, dar şi din Bulgaria şi Ungaria”, ne-a declarat Marian Cojocaru, preşedintele Clubului Moto Fly Ro.
Despre plăcerea de a zbura la Giurgiu şi despre cum s-a simţit un pilot bucureştean între giurgiuveni, ne-a vorbit unul dintre aşii zborului din România, Gelu Frunză. „Mai bine decât acum nu m-am simţit niciodată în ultimii patru ani. Mă bucur că iniţiatorii acestui concurs au reuşit să ne aducă aici cam în aceeaşi formaţie ca şi la celelalte ediţii, şi, de fapt, mi se pare că participanţii sunt chiar mai mulţi. Vrem ca această iniţiativă extrem de interesantă atât pentru spectatori cât şi pentru noi, piloţii, să continue şi să fie an de an un prilej de bucurie”, ne-a declarat Gelu Frunză.
Câştigătorii Festivalului Internaţional de Zbor au primit diplome şi cupe din partea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, co-organizator al Festivalului Internaţional de Zbor de la Comana 2011.