Specialiştii în domeniu susţin că de marţi, 15 aprilie – data la care a fost adoptat în Parlament – avem un nou cod al insolvenţei, echilibrat, corect, care nu mai trimite în faliment firmele după bunul plac al Fiscului.
Cu toate acestea, Fiscul are în continuare întâietate în recuperarea creanţelor, iar conducătorii acestuia sunt de părere că noua lege favorizează firmele cu probleme.
Noul cod este valabil doar pentru firmele care intră în insolvenţă de acum înainte şi a fost redactat sub supravegherea experţilor de la Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Aceştia au fost atenţi ca modificările aduse codului să poziţioneze România într-un cadru cât mai apropiat de reglementările europene în domeniul insolvenţei.
În altă ordine de idei, PNL şi PDL au anunţat deja că vor ataca codul la Curtea Constituţională, opoziţia reclamând graba cu care deputaţii puterii vor adoptarea acestuia fără dezbatere, deşi are aproximativ 300 de pagini.
știre anterioară
știre următoare