Aceasta este tema unei Ediţii Speciale pe care o veţi putea urmări la Valahia TV (www.valahiatv.ro), luni, 31 martie, de la ora 19.30. Invitat în studio este directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu, Adelina Pavel.Şeful DGASPC Giurgiu răspunde la toate întrebările legate de Comisia de Evaluare a persoanelor adulte cu handicap: care este rolul acesteia, cărei instituţii îi aparţine, este constituită legal, câţi membri sunt şi în ce condiţii pot fi ei schimbaţi?
Adelina Pavel vine cu precizări, după „semnele de întrebare” ridicate, într-o conferinţă de presă, de şeful Inspecţiei Sociale Giurgiu, Laurenţiu Ionescu. El a acuzat o ilegalitate în ceea ce priveşte funcţionarea comisiei.
În plus, directorul DGASPC Giurgiu comentează şi pe marginea situaţiei din cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean, unde a fost aprobată o nouă componenţă a Comisiei, punct de pe ordinea de zi ce a creat, din nou, discuţii.
Sunt sau nu „puse pe drumuri” persoanele cu dizabilităţi, care sunt diferenţele între Compartimentul de Evaluare şi Comisia de Evaluare? Şi la aceste întrebări am obţinut răspunsuri, dar am aflat şi care este situaţia privind acreditarea Centrului de la Tântava, după ce şeful Inspecţiei Sociale ameninţa cu închiderea acestuia.
Puteţi urmări emisiunea şi online, la adresa de web menţionată, secţiunea LIVE!
C.S.
știre următoare