Cea de-a XI-a ediție a Zilei de curățenie națională, sub deviza „O țară mai curată, pentru că natura se sufocă sub deșeuri”.
”Let’s do it, Romania!” a revenit cu o nouă zi de curățenie națională pe 21 septembrie 2024, activitate desfasurata în aproape toate județe, printre care și Giurgiu, România alăturându-se astfel celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi.
Aproape 11.000 de oameni din întreg județul au participat la Ziua de Curățenie Natională pentru a face România mai curată! Cutii, ambalaje din plastic şi hârtie, sticlă au fost strânse de giurgiuveni în întregul județ. Deșeurile găsite au fost adunate şi depozitate în saci de unică folosinţă, fiind ridicate în mod centralizat de firmele de salubritate, care, de asemenea, s-au alăturat campaniei.
Spre deosebire de ceilalți ani, zonele au fost mult mai curate, ceea ce demonstrează că oamenii au mai multă grijă de natură și conștientizează impactul negativ pe care îl are depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor asupra mediului. Credem că și implementarea la nivel national a sistemului garanție returnare pentru ambalajele de sticlă, din plastic sau aluminiu pe care le cumpărăm din magazine a făcut ca acest tip de ambalaje să nu mai sufoce natura.
Prin astfel de acțiuni, încurajăm cat mai mulți giurgiuveni să se alăture voluntar acestor activități, pentru creșterea responsabilității față de mediul înconjurător și pentru a da un exemplu generațiilor tinere. Suntem mândri și recunoscători pentru toți cei care au participat – împreună suntem mai puternici și am demonstrat că putem schimba lucrurile. Doar împreună reușim să facem un mediu mai curat și mai sănătos!
În județul Giurgiu, și anul acesta, organizarea Zilei de Curățenie se ocupa Asociatia Prietenii de lângă tine, ce a coordonat în judeţ acțiunile Let’s do it, Romania! din 2012 până în prezent. La activități au participat peste 45 de primării, copii, profesori şi parinţi din școli din tot judeţul, instituții județene, ong-uri, angajați ai de Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei Române, Poliției locale, de la companii private și nu numai. Cu totii s-au alăturat celei mai mari campanii de curățenie la nivel internațional, oferind un exemplu de spirit civic, de mobilizare pentru o cauză comună – colectarea deşeurilor abandonate în natură şi în spatiul public.
#Ziua_de_Curățenie_Națională_2024 #voluntariat
###
“Ziua Națională de Curățenie” este un proiect inițiat în Estonia încă din anul 2008. În edițiile desfășurate in Giurgiu, începand cu anul 2010, am reușit să mobilizăm peste 100 mii de voluntari, dintre care mai mult de jumatate tineri, autoritati judetene și primării din judet și am reușit să strângem mii de tone de deșeuri.