La o săptămână după demisia lui Victor Ponta și după consultările cu partidele politice, dar ținând cont și de solicitările societății civile, președintele României, Klaus Iohanis a desemnat noul premier în persoana lui Dacian Cioloș.
Fost ministru al Agriculturii, în Cabinetul Tăriceanu, apoi comisar pentru Agricultură în Executivul european, condus de Jose Manuel Barroso, Dacian Cioloș deținea, în prezent, funcția de consilier special al Comisiei europene privind securitatea alimentară internațională.
Mergând pe ideea avansării unui tehnocrat, Klaus Iohanis consideră că, în aceste momente dificile, de criză, prin care trece România, un independent este cea mai bună soluție pentru România.
Având la dispozie 10 zile, de la data desemnării sale pentru cea mai înaltă funcție în Guvern, Dacian Cioloș va trebui să prezinte în fața Parlamentului, pentru validare, lista și programul de guvernare.
Reținând din primele sale declarații, noul premier intenționează, pentru început, să deschidă administrația guvernamentală spre societate, iar pentru a progresa împreună, are în vedere relații destul de strînse și apropiate cu toate grupurile poilitice din Parlament.
Conștient fiind că România traversează o perioadă destul de grea, Dacian Cioloș constată, însă, maturitatea societății românești, care impune o prezență publică a Guvernului, ca punte solidă de legătură între instituțiile statului, societate și clasa politică, aspect ce a fost trecut la priorități de către noul prim ministru.
Nina Mițoi
