Dacă vă doare măseaua, spatele sau aveţi o migrenă şi vreţi să luaţi repede un algocalmin, ar trebui să vă gândiţi de două ori, sau cel puţin aşa ne recomandă, mai nou, specialiştii Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM).
Aceştia atrag atenţia că medicamentele care au în compoziţie substanţa activă metamizolul, 13 la număr, se vor elibera de la 1 februarie doar pe bază de reţetă. Decizia a fost luată deoarece această substanţă poate da reacţii adverse şi poate fi extrem de periculoasă pentru organism. ANM atrage atenţia şi asupra faptului că numărul românilor ce iau analgezice uşoare, în cantităţi considerabile şi pe perioade lungi de timp fără o consultaţie medicală prealabilă, este exagerat de mare. Specialiştii spun că acest fapt ar putea avea consecinţe periculoase. Farmaciştii giurgiuveni confirmă faptul că sunt mulţi aceia care fac parte din această categorie şi că există consecinţe mai grave decât boala de sânge numită agranulocitoză. În plus, aceştia sunt de părere că mai există multe alte medicamente care la un moment dat vor fi interzise sau le va fi restricţionat consumul.
Medicul primar de medicină de familie Cosmin Georgescu spune că numărul giurgiuvenilor consumatori de analgezice este foarte mare, la fel şi cel al giurgiuvenilor cu o imunitate scăzută, şi recomandă înlocuirea loc cu alte medicamente alopate sau naturiste pe bază de scoarţă de salcie.
Consumatorii spun că ar fi trebuit luată această măsură mai devreme şi că de acum înainte vor fi mai atenţi la consumul de medicamente.