Social

De la 1 octombrie, indemnizaţia pentru creşterea copilului revine la 85% din venitul net

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 25 septembrie, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 124/2011, care prevede majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului de la 75% la 85% din venitul net, începând cu 1 octombrie 2012. Proiectul de lege prevede şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei aferente doar pentru primii trei copii din familie.

În aceeaşi ordine de idei, prin amendamentele aduse de deputaţi la proiectul de lege s-a prevăzut stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei, dar cu menţinerea limitei minime şi maxime, respectiv 1200 şi 3400 de lei, şi cu dreptul de acordare a stimulentului de inserţie şi pentru persoanele care au optat pentru concediu până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului.

Nu în ultimul rând, în textul de lege se abordează tema eliminării limitării la trei naşteri a situaţiilor pentru care se acordă concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, dar şi acordarea sumei suplimentare de 600 de lei pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie şi naşte, adoptă sau ia în custodie un alt copil.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!